Ratacire de suflete...

[Vizitator]

Cele mai dese momente in viata sunt atunci cand iubim sub orice forma dar, sunt putine momentele cand iubim cu daruire maxima, implicit fizica.

Ce inseamna oare a fi indragostit daca nu o ratacire de suflet temporara din care ne revenim treptat si ne lovim de realitatea crunta a obisnuintei sub o forma acuta care, ne poate secatui de puterea de a merge mai departe la modul solitar sau ne poate umple de energie motivandu-ne sa dam branci oricarei bariere ni se arata de-a lungul"drumului".

Am intalnit tot felul oameni, am ascultat diferite opinii, am combatut o parte dintre ele si am sustinut cateva, dar, am acceptat ideea ca opinia mea nu este neaparat cea mai buna si cea mai adaptata acestei vieti plina de talazuri.

Sunt clipe cand fiecare dintre noi se simte incatusat de o dorinta aparte dedicata cuiva, sau de un fapt impus de viata sociala si cel mai adesea dam din umeri acceptand mult prea usor ceea ce nu ne place si evitam "lamentarea" intr-o lupta sau fapt care ar putea diminua efectul negativ sau, care ar transforma cat de cat situatia pentru a deveni compatibila cu sufletul nostru. E mult mai simplu sa ne impunem acceptarea si sa gandim"asa sunt eu", decat sa ne intrebam, intr-o analiza minuscula, ce-as putea face ca sa demonstrez ca eu nu gresesc sau ca sa ma conving ca dreptatea e la bratul meu.

De ce majoritatea oamenilor uita cum sa iubeasca la un moment dat? (Initial as fi spus barbatii dar, in timp, observ ca si femeile se adapteaza stilului masculin de a iubi). Trebuie sa recunoastem ca, multi dintre noi consideram pur si simplu ca a fost de ajuns sa ne dovedim afectiunea o perioada limitata de timp si apoi, convinsi ca suntem iubiti, ne lamentam intr-o asiduua lupta pentru supravietuire uitand sa facem lucruri simple si aparent marunte care ar trebui sa ne sustina sufletul in aceeasi intensitate de feeling. Lucruri precum un "noapte buna" insotit de sarutul de seara, o imbratisare in care sa vorbeasca doar sufletul, un simplu sms in cateva cuvinte transformabile dar cu interpretare concisa, o simpla atingere a privirii celuilalt sau , pur si simplu, o strangere calda a mainii...Ce ne-ar costa sa insotim lupta pentru supravietuire cu mici dragalesenii care nu ar face rau, ci doar ar indulci aceasta lupta?

Din pacate ne lasam orbiti de mandria umbrita de teama de a nu fi considerati ceea ce nu suntem, de a nu ne simti mai umiliti. De cand oare a iubi inseamna o umilinta? O sa spuneti ca iubirea nu poate fi confundata cu asa sentiment injositor, dar daca este astfel de ce ne comportam de parca ar fi o injosire sa etalezi afectiunea de care toti avem nevoie?

Toti scandam dorinta de a iubi si de a fi iubiti, iar atunci cand o avem ne lovim de o continua infruntare dintre adevar si speranta desarta, dintre orgoliu si dorinta si, nu facem nimic cu adevarat pentru a oferi exact ceea ce ne-am dori de la celalalt.

Pentru ca o persoana sa fie speciala in viata ta nu e de ajuns sa o spui, ci e necesar sa-i arati, sa o determini a simti astfel, asa cum ti-ai dori sa te simti pentru acea persoana.

A iubi inseamna in primul rand a visa cu ochii deschisi la clipele pe care ti le-ai dori alaturi de cel/cea drag/a, dar, din pacate, in ziua de azi iubirea nu mai face casa buna cu lupta de supravietuire.

Teoriile sunt multe si variate dar, realistic vorbind, e cam greu in zilele noastre sa gasesti un punct comun intre iubire si social. Asta ar presupune o colaborare asiduua intre realitate si lumea efemera a sufletului, dar, fara sa realizam cum si fara sa intelegem de ce, sufletul ni se rataceste si decade in greseala de a respinge exact ceea ce are nevoie pentru a continua sa palpaie...iar oamenii continua in a face lucruri care i-ar rani si pe ei insesi daca le-ar "primi" de la cei pe care doar sustin ca-i iubesc...

Suntem doar simpli ratacitori intr-o viata plina de efemerul ratacirii...

[RoseRedMs]

cely,esti o scumpa.....

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

AŞTEPTARE ZADARNICĂ


Şi azi te aştept
cu aceeaşi nerăbdare pe care numai Toamna o ştie,
şi ca să-mi dovedească credinţa
a aruncat în univers ciorchini de stele
în amurgul ce taie viaţa în două:
la dreapta sunt lacrimile pe care cerul
le-a strâns în jghiab de dor
înflorind speranţe albite la răscruce de drum,
la stânga am adunat secundă cu secundă,
şi frunze galbene, si triste,
şi muguri ce n-au mai dat în floare,
şi ploi reci, şi ierni calde, şi aşteptări, şi renunţări
dăltuite în noaptea neagră a destrămării..
Te mai aştept
la aceeaşi răscruce cu miros de fân
şi cu secundele împletite în ani,
ce goi mai sunt în drum spre tine!
Te voi aştepta împreună cu Toamna
pe noianul de crizanteme ale vremii…
nu te grăbi,nu mai este mult până la kilometru zero.

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

Amintiri rebele....
Nu te supăra că prefer să discut cu tine prin intermediul scrisorii, dar sunt o laşă care iubeşte şi căreia îi este ruşine de sentimentele ei.
Când ne-am întâlnit ultima oară, râdeam pentru că râsul imi era un hohot de plâns enigmatic. Alergam spre casă, eu lăsând în urmă amintiri dureroase perntru alte timpuri şi oameni.
Această fugă spre tine, în timpul trecut, ţi s-a părut nefirească Nu pricepeai aşteptarea ce făcuse din Femeia toamnei un ciorchin de stele ce nu se mai sting
Ne-am urcat grăbiţi, prea grăbiţi în Trenul Întâmplării şi despărţirea noastră, mai divină ca întâlnirea, imi tăia respiraţia cu un vis tainic.
Trenul alerga, încotro, Doamne?, şi noi, alături de el, în timp ce-mi propuneai o excursie, aceeaşi, dar pe o altă planetăŢi-am mulţumit, deşi ştiam că drumurile nu se vor întâlni..
Din plictiseală mai întrebat ce mai fac.
Te atept în "Crângul Amintirii"! Bun venit, şi fie ca sosirea noastră să o binecuvânteze Cerul, pământul şi eu! Tresar! Dacă suntem două suflete chinute ce se caută şi nu se regăsesc?
Dragul meu, voi face într-o noapte şi din noapte, chipul pe care zorii îl vor îmăietri în timp. Voi clădi acolo, unde nu vei putea ajunge, ecoul îndepărtat al verbului "a iubi".Îţi dau şi-ţi voi da clipa neiertătoare a "nimicului" pe care, cu greu am reuşit să-l transform în "nimic divin".
O să ne întâlnim când Toamna va lua din mormanul amintirii dezamăgirea, iar noi o să trecem în trecutul desfrunzit cu prezentul alături.
Bat clopotele în Crângul Amintirii, la cumpăna anilor te aştept..

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

PASĂREA ALCION



Drgostea venea dintr-un loc îndepărtat

născută din pasărea Alcion,

venea aducând iz de primvară

cu numele tău pe buze.

Sonata Amintirii,

Alcion cântă la pian singurătatea,

mâinele regăsesc iubirea

clapele pianului au ruginit şi le dor,

un oftat la Porţile Amintirii.

[Continut sponsorizat]