Dragobetele sarbatoarea tineretii si a iubirii

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

Dragobetele sarbatoarea
tineretii si a iubirii





In credinţele
poporului român, ziua de 3 martie a fost sărbătoare tradiţională a capului de pimăvară, crezându-se că se logodesc păsările cerului şi cele
domestice, De la sărbătoarea simbolică a logodnei păsărelor cerului s-a extins
tot simbolic şi la oameni, devenind astfel o sărbătoare a erotismului şi a
logodnelor.


Făptura
mitică care personifică logodna
animalelor şi prin extensiune a fetelor şi băieţilor este zânul “Dragobete”
Numele semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După o
legendă, Dragobete (Iova) era fiul Babei Dochia, înfăţişat adesea ca un tânăr,
voinic, frumos şi bun, ce inspira fetelor şi femeilor încredere şi dragoste
curată. El patrona petrecerile cu figura sa impunătoare.


La 24 februarie, ziua de Dragobete,
gospodinele pentru păsărele cerului azvârleau pe acoperişurile caselor boabe de
miei, grâu, orz, secară.


Tinerii
şi tinerile îmbrăcaţi de sărbătoare se strângeau pe dealurile din preajma
satului, în cete de vârstă şi sex. Fetele culegeau flori de primăvară, ghiocei,. iar băieţii
strângeau vreascuri pentru aprinderea focului, în jurul căruia făceau glume
referitoare la simpatii şi antipatiile dintre băieţi şi fete. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă
apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu
mare grijă pentru ca avea proprietăţi magice (se spunea că e "născută din
surâsul zânelor") şi putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase.
Dacă nu erau omăt şi fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spălatul părului)
sau de izvor atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie


La prânz, coborau în goană spre sat,
fiecare băiat alerga după partenera preferată şi apoi o putea săruta în văzul
tuturor. Fata care era prinsă şi sărutată se considera logodită cu parteneul
ei, pe un an, pentru a se urmări cât de constante sunt sentimentele lor. Această coborâre în goană a băieţilor în urmărirea
fetelor se numea în Podisţul Mehedinţi “zburătorire”

De ce nu găsim în şirul sărbătorilor noastre locul
potrivit şi Dragobetelui, imitând, în schimb, forma occidentală a aceleiaşi
sărbători?



Un
zâmbet, o privire, multe flori, raze de soare – DRAGOBETE.



m